Câinele care trage de lesă la fiecare plimbare, învățat să meargă relaxat, fără zgardă cu țepi și fără smucituri

Câinele care trage de lesă și de ce o face

Pentru un câine, plimbarea e cel mai interesant moment al zilei: mirosuri, alți câini, păsări, oameni, mâncare aruncată pe jos. Oamenii merg prea încet pentru ritmul lui natural, iar câinele învață repede că trasul funcționează: trage, iar omul vine după el, spre locul care îl interesează. Fiecare plimbare în care trasul e urmat de înaintare întărește comportamentul. De aceea, câinii care trag de ani de zile au exersat de mii de ori. Problema nu e doar de confort. Un câine mare care trage poate dezechilibra un vârstnic sau un copil, iar presiunea zgărzii pe gât, repetată, poate afecta traheea, mai ales la rasele mici. Vestea bună: câinii de orice vârstă pot învăța să meargă cu lesa relaxată, cu răbdare și consecvență.

Echipamentul potrivit

Hamul cu prindere în față, în dreptul pieptului, este unul dintre cele mai utile instrumente pentru câinii care trag. Când câinele trage, hamul îl rotește ușor spre om, reducând forța.

Lesa fixă, de 1,5-2 metri, e cea potrivită pentru antrenament. Lesa extensibilă, cu mecanism de retragere, învață exact contrariul: câinele trage și primește mai multă lesă.

Zgărzile cu țepi, cele cu strangulare și zgărzile electrice produc durere sau disconfort și pot crește frica și agresivitatea, iar organizațiile veterinare și de comportament animal din Europa recomandă evitarea lor. Mai multe țări europene au restricționat sau interzis unele dintre ele.

Recompensele mici, moi, foarte apetisante, bucățele de brânză, de pui fiert, de hrană specială, într-o borsetă la brâu.

Regula de bază: lesa slabă înseamnă înaintare

Principiul, folosit de dresorii care lucrează cu metode bazate pe recompensă, este simplu: câinele înaintează doar când lesa e slabă.

Când lesa se întinde, omul se oprește și rămâne nemișcat, ca un copac.

În clipa în care câinele slăbește lesa, se întoarce, se uită la om sau face un pas înapoi, primește un cuvânt de laudă și plimbarea continuă.

Varianta „schimbarea direcției”: când câinele trage, omul se întoarce calm și merge în direcția opusă. Câinele învață să urmărească omul.

Primele plimbări cu această regulă sunt lente și frustrante: 100 de metri pot dura 15 minute. Consecvența din primele săptămâni decide rezultatul.

Recompensarea poziției corecte

Poziția dorită, lângă piciorul omului, stânga sau dreapta, se recompensează des la început: la fiecare 2-3 pași, câinele care e lângă picior primește o bucățică.

Recompensa se dă exact în locul dorit, lângă picior, nu în fața omului, pentru ca poziția să devină atractivă.

Treptat, recompensele se răresc: la 5 pași, la 10 pași, apoi aleatoriu.

Lauda verbală, „bravo”, „da”, spusă în momentul exact, marchează comportamentul corect.

Antrenamentul în locuri liniștite

Învățarea începe în casă, apoi în curte sau pe holul blocului, unde distragerile sunt puține. Parcul aglomerat, cu alți câini, porumbei și copii, e nivelul cel mai greu și vine la final. Sesiunile scurte, de 5-10 minute, de mai multe ori pe zi, dau rezultate mai bune decât o sesiune lungă. Pentru câinii foarte agitați, o sesiune de joc sau de alergare într-un spațiu închis, înainte de plimbarea de antrenament, consumă surplusul de energie.

Mirosul, nevoia care trebuie respectată

Mirositul e, pentru câine, echivalentul cititului unui ziar: informații despre ceilalți câini, despre ce s-a întâmplat în zonă.

Plimbarea care îi interzice complet să miroasă e frustrantă și îi crește agitația.

Un compromis bun: momente clare de „liber”, marcate cu un cuvânt, în care câinele poate mirosi pe lesa lungă, alternate cu momente de mers alături.

Mirositul obosește creierul câinelui. 20 de minute de plimbare cu mult mirosit îl obosesc, adesea, mai mult decât 40 de minute de mers rapid.

Situațiile dificile

Alți câini, pisici, bicicliști, alergători pot declanșa lătratul și salturile în lesă, un comportament numit reactivitate, legat adesea de frică sau de frustrare.

Distanța e cel mai important instrument: traversarea străzii, ocolul, oprirea la o distanță de la care câinele observă, dar nu reacționează, și recompensarea privirii calme.

Reactivitatea puternică sau agresivitatea în lesă cer ajutorul unui specialist în comportament canin care lucrează cu metode fără pedepse fizice.

Plimbarea potrivită pentru fiecare câine

Nevoia de mișcare diferă enorm între rase și vârste.

Câinii de lucru și de vânătoare, ciobăneștii, retrieverii, husky, au nevoie, de regulă, de 1-2 ore de activitate pe zi, iar un câine energic, plimbat 10 minute de două ori pe zi, va trage mult mai mult.

Rasele mici și câinii în vârstă se mulțumesc cu plimbări mai scurte și mai lente, dar au și ei nevoie de mirositul zilnic.

Căldura verii contează: asfaltul expus la soare, la o temperatură a aerului de 30 de grade, poate trece de 50-55 de grade și poate arde pernițele labelor. Testul folosit de medicii veterinari: dosul palmei pe asfalt, 7 secunde. Dacă nu poți ține mâna, e prea cald pentru labele câinelui.

Vara, plimbările lungi se mută dimineața devreme și seara, iar iarna, sarea de pe trotuare se spală de pe labe la întoarcere.

Consecvența întregii familii

Toți membrii familiei care plimbă câinele aplică aceleași reguli.

Un singur membru care se lasă tras de lesă anulează progresul celorlalți.

Plimbările grăbite, în care nu e timp pentru antrenament, se pot face, temporar, cu hamul frontal, fără pretenții de disciplină, pentru a nu consolida trasul.

Rezultatele vizibile apar, de obicei, după câteva săptămâni de antrenament constant.